Loading Posts...

Ce a făcut-o pe Viorica Dumbrăveanu să se retragă din funcție începând cu 1 ianuarie

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, și-a motivat decizia de a asigura interimatul funcției doar până la sfârșitul acestei luni.

„ Am venit în funcţia de ministru de comun cu premierul Chicu şi este corect în cazul dat retragerea mea din funcţie şi din poziţia respectivă de ministru împreună cu domnul prim-ministru Chicu. De ce? Pentru că în tot acest răstimp, gestionarea crizei pandemice, soluţionarea problemelor de ordin social, s-a realizat printr-o coordonare, printr-un suport care a fost oferit, ori în condiţiile care se creează, exerciţiul funcţiei este imposibil pentru că în cazul dat este nevoie de o ghidare, este nevoie de o fundamentare a deciziilor pe care le iei şi pe aceasta îmi bazez şi îmi argumentez decizia de a mă retrage începând cu data de 1 ianuarie”, a declarat Viorica Dumbrăveanu la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

Precizăm că Viorica Dumbrăveanu va asigura interimatul funcției de Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale până pe 31 decembrie, 2020.

De asemenea, și ministrul Finanţelor, Serghei Pușcuța şi ministrul Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatâi vor renunța la funcțiile lor, odată cu premierul Chicu care își va continua activitatea doar până la sfârșitul acestei luni.

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
LoveLove
0
WowWow
0
YayYay
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Irina Balan

Biografia Irina

Leave a Comment