Loading Posts...

Cine este Florin Cîțu, premierul desemnat să formeze noul guvern din România

Florin Cîțu, desemnat pentru funcția de premier este actualul ministru al Finanțelor Publice și senator liberal. El a mai fost desemnat o dată pentru a forma Executivul, însă a renunțat cu câteva minute înainte de ședința în care Parlamentul trebuia să îi dea votul de învestitură, potrivit Mediafax.

Florin Cîțu, propus de liberali pentru funcția de premier, este actualul ministru al Finanțelor Publice și senator PNL.

El a mai fost propus și desemnat o dată prim-ministru, după ce Guvernul Orban a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură, dar cu câteva minute înainte de ședința în care Parlamentul trebuia să îi dea votul de învestitură a anunțat că-și depune mandatul de premier desemnat.

Florin Cîțu este născut pe 1 aprilie 1972 și este senator PNL din 2016.

El a absolvit în 1996 Grinnell College din SUA, specializarea economie/matematică, şi are un program doctoral completat, fără disertaţie, la Iowa State University.

Premierul desemnat a fost economist șef al ING. Anterior revenirii în România, Cîţu a mai lucrat ca economist la Banca Europeană de Investiţii (2003 – 2005) şi la Banca Centrală a Noii Zeelande (2001 – 2003).

În perioada 1997 – 2001, a fost lector la Iowa State University, în SUA. Ca limbi străine cunoscute, din CV reiese că vorbește engleză, franceză și italiană.

Conform declarației de avere, el deține o cotă parte de 1/2 din două terenuri: unul de hectar din comuna Golești, sat Tulei, județul Vâlcea, iar celălalt, de 75 de hectare, din comuna Voineasa – ambele de la părinți. În Tulei, el are și o cotă parte de 1/2 dintr-o clădire de 130 metri pătrați.

Cîțu mai are un apartament de 130 de metri pătrați cumpărat prin credit în Sectorul 2 din Capitală.

Premierul desemnat are un cont curent de 492.000 de lei, un credit de 303.000 de euro și a acordat un împrumut de 30.600 euro.

sursa foto: facebook

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
LoveLove
0
WowWow
0
YayYay
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Irina Balan

Biografia Irina

Leave a Comment