Interpretul Vlad Codreanu a fost victima unui furt artistic. Mai exact, piesa acestuia „Ciao, Romina” a fost plagiată de Alexei Radjabov, un interpret din Crimeea, care s-a prezentat drept un cîntăreț care locuiește în Donbas.
„Navigînd pe net, mi-am găsit piesa pe youtube, interpretată de un cîntăreț din Crimeea, care se dădea drept autorul cîntecului. Am sesizat imediat youtube-ul că mi-au fost încălcate drepturile de autor, în maxim 30 de minute au fost șterse toate filmulețele cu melodia dată,” a spus Vlad Codreanu.
La scurt timp interpretul a fost contactat de plagiator pe mail. Acesta și-a cerut scuze și l-a rugat să-și retragă cererea, motivînd că este un interpret de 65 de ani care locuiește în Donbas, unde se supraviețuiește greu iar decizia youtube de a-i bloca contul îl poate lăsa fără venituri. Mai mult, Radjabov i-a cerut cîntărețului cu drepturi depline asupra piesei „Ciao, Romina” să-i permită să înterpreteze acest cîntec.
Datele de pe pagina de Facebook ale interpertului din Crimeea spun, însă, altceva despre vîrsta sa ” înaintată”. Potrivit acestora, Alexei Radjabov s-a născut pe 31 iulie, 1969.
„De ce nu și-a cerut permisiunea la început, de ce abia acum, după ce i-a fost blocat canalul?” s-a arătat indignat Vlad Codreanu, care a spus că, deocamdată, nu ştie cum va proceda cu „hoțul” de intelect din Donbas.






