Loading Posts...

Informație utilă de la BNM// Unde pot fi schimbate bancnotele și monedele deteriorate

Banca Națională a Moldovei (BNM) vine cu precizări despre modul în care pot fi schimbate bancnotele și monedele deteriorate.

Persoanele fizice şi juridice care sunt în posesia bancnotelor şi monedelor metalice necorespunzătoare circulației (uzate, deteriorate), dar autentice şi cu putere circulatorie, pot efectua schimbul acestora la Banca Națională a Moldovei (persoanele fizice) sau la băncile licențiate din Republica Moldova, inclusiv la subdiviziunile acestora (persoane fizice și juridice).

BNM a venit cu detalii referitoare la această procedură.

Pentru bancnotele reținute, banca trebuie să-i elibereze depunătorului un document confirmativ.

În cazul schimbului monedei naționale necorespunzătoare circulației la ghișeul BNM în sumă mai mare de 500 (cinci sute) de lei, persoana fizică prezintă buletinul de identitate și completează Cererea privind schimbul monedei naționale.

De asemenea, BNM precizează ce deteriorări pot avea bancnotele acceptabile pentru schimb:

Murdărie – Extinderea murdăriei pe întreaga bancnotă, care duce la micșorarea cu 15 la sută a clarității imaginii.

Inscripţie/Desen – Litere/ cifre (cel puțin două simboluri), amprenta ștampilei sau orice alt desen pe bancnotă; Inscripții lizibile în spectrul ultraviolet, efectuate cu substanțe speciale de către organele statului.

Perforare – Bancnota care are perforații, cu unul sau mai multe orificii, cu diametrul de 3 mm fiecare sau mai mare.

Rupere  –  Una sau mai multe rupturi sau tăieturi, de cel puţin 15 mm fiecare, pe una din laturile bancnotei; Una sau mai multe rupturi sau tăieturi, cu lăţimea de cel puţin 4 mm şi lungimea de cel puţin 15 mm fiecare, pe una din laturile bancnotei; Bancnota cu o bucată (bucăţi) lipsă, pe cel puţin una din laturi, cu lungimea şi lăţimea de 6 mm sau mai mult.

Dimensiuni modificate – Bancnota la care cel puţin una din laturi este mai mică cu 5 mm decât dimensiunea stabilită.

Reparare – Bancnota reconstituită prin lipirea părților unei bancnote autentice, cu bandă adezivă, lipici sau cu alte mijloace, care acoperă o suprafață mai mare de 10 mm pe 40 mm.

Pete – Una sau mai multe pete contrastante, care acoperă o porțiune de cel puţin 5 mm; Una sau mai multe pete, îmbibate cu substanță unsuroasă, suprafața fiecăreia constituind cel puţin 15 mm.

Bancnotă decolorată – Decolorarea sau dispariția cernelii de pe o porţiune sau de pe întreaga suprafaţă a aversului sau a reversului în cazul bancnotei spălate sau supuse unor agenţi chimici agresivi.

Fără colţuri – Bancnotă cu cel puţin un colţ lipsă a cărui suprafaţă constituie minimum 8 mm.

Fir de siguranţă deteriorat – Bancnota la care firul de siguranţă este deteriorat prin decupare parţială sau totală.

Absenţa unei texturi ferme – Rigiditatea mică a bancnotei rezultă din absența unei texturi ferme, cauzate de murdăria de pe suprafața bancnotei.

Şifonare – Bancnota cu plieri multiple aleatorii care afectează înfățișarea acesteia, bancnota mototolită cu un nivel de reflexie sau de rigiditate scăzut.

Bancnotă îndoită/ colț îndoit – Bancnota îndoită/ cu cel puțin un colț îndoit, dar nu poate fi depliată şi afectează înfățișarea acesteia.

Bancnotă ruptă și reconstituită prin lipirea fragmentelor – Bancnota care a fost ruptă şi reconstituită prin lipirea fragmentelor aparținând aceleiași bancnote, obținându-se suprafața întreagă sau bancnota căreia îi lipsește până la maximum 45% din suprafață.

sursa: bnm.md

 

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
LoveLove
0
WowWow
0
YayYay
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Irina Balan

Biografia Irina

Leave a Comment