Loading Posts...

Replica lui Slusari pentru Dodon: Nici deputații și nici membrii Guvernului nu vă sunt „ребята”

Declarațiile critice  făcute de președintele Igor Dodon la adresa acordului de conlucrare dintre ACUM și PSRM în timpul unei emisiuni TV, nu au rămas fără răspuns. Vicepreședintele Parlamentului și președintele Comisiei de anchetă privind frauda bancară, Alexandru Slusari îi amintește lui Igor Dodon că acesta nu a avut niciodată curaj să vină cu replici la adresa Guvernului și nici să țină discursuri la tribuna Parlamentului, în perioada în care la conducere se afla Vladimir Plahotniuc. Deputatul spune că toate deciziile strategice ale guvernării au fost luate cu participarea lui Dodon, inclusiv modificările la politica fiscală.

„În febra electorală Igor Dodon trece măsură cu declarațiile hazardate și atacuri la adresa Guvernului, deși dânsul parcă nu este candidat la nicio funcție în cadrul acestui scrutin.

Două luni noi am negociat acordul de conlucrare și cel mai insistent a promovat aceasta ideea Președintele. Documentul prevede colaborare și interzice critica publică.

Chiar dacă avem doctrine diferite, am respect profund față de foarte mulți colegii mei din Parlament – deputații PSRM. Patru luni de activitate au demonstrat cu lux de amănunte că în cele mai grele situații am putut identifica soluții. Dar ceea ce face Dodon nu aduce plus valoarea cooperării noastre în beneficiul cetățenilor.

Igor Nicolaevici, nici deputații și nici membrii Guvernului nu vă sunt „ребята”. Noi n-am păscut vaci împreună la Sadova. Terminați cu aceasta aroganța unui vojdi al poporului. Noi am avut pe unu. Cănd el controla puterea, practic nu v-am auzit să ieșiți cu indicații executivului și niciodată n-ați venit în Parlament cu discursuri. Mai citiți Constituția și să țineți cont că Moldova este o republica parlamentară.

Toate deciziile strategice ale guvernării au fost luate cu participarea dumneavoastră. Inclusiv modificările la politica fiscală. Eu personal niciodată n-am ascuns poziția mea critică față de FMI, dar toți conștientizam în ce stare finaciară am preluat țara. Despre acest lucru, în afară consilierului dumneavoastră, moștenit de la Plahotniuc, nu odată au vorbit și mulți deputați de la PSRM. Ne-am asumat toți necesitatea restabilirii strângente a relațiilor cu FMI ca condiției reluării finanțării macrofinanciare de la UE.

Cunoașteți foarte bine că nici în blocul ACUM, nici în cadrul majorității parlamentare niciodată nu s-a discutat majorarea impozitelor pe venit pentru anul viitor. Este un fals. Pentru ce vă jucați acum în erou țării, care a salvat veniturile oamenilor? Mai ales că anume PSRM tot timpul a pledat pentru sistemul progresiv de impozitare a persoanelor fizice. Dar declarația dumneavoastră că puteți face într-o săptămână coaliția cu democrați este una total destructivă.

Eu sunt un om autocritic și văd rezerve în activitatea construcției noastre de guvernare. Toți cunosc poziția mea și a Platformei DA pe anumite chestiuni. Dar eu prefer să fiu responsabil. Să caut rezolvări la probleme în dialog, cât de greu n-ar fi acesta. Vă propun să terminați goana după popularitatea ieftină. Luați exemplu de la foști colegi de la partidul socialiștilor, la care pretindeți că sunteți liderul neformal”, a scris deputatul pe contul său de Facebook.

7
HeartHeart
2
LoveLove
1
WowWow
1
SadSad
1
AngryAngry
0
HahaHaha
0
YayYay
Voted Thanks!

Irina Balan

Biografia Irina

Leave a Comment