Loading Posts...

România și Ucraina, acord guvernamental în domeniul cooperării tehnico-militare

România a semnat cu Ucraina un acord guvernamental în domeniul cooperării tehnico-militare, a informat ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, după o întrevedere, sâmbătă, 5 septembrie, la sediul MApN, cu omologul din Ucraina, Andrii Taran.

Acordul semnat la finalul întrevederii dintre cei doi miniștri va contribui la întărirea cooperării bilaterale prin crearea cadrului legal necesar instituțiilor și agenților economici din cele două țări pentru dezvoltarea de proiecte comune în domenii cum ar fi achiziția, reparația și modernizarea de armament și de tehnică militară, cercetarea și dezvoltarea în domeniul tehnico-militar și schimbul de informații și de experiență în standardizarea, codificarea și controlul calității tehnicii militare.

Discuțiile bilaterale au inclus teme comune de interes și au vizat, în principal, evoluțiile recente ale situației de securitate regională. De asemenea, au fost abordate și subiecte referitoare la stadiul și perspectivele relațiilor de cooperare româno-ucrainene în domeniul apărării.

Ministrul Ciucă a asigurat partea ucraineană de sprijinul României în procesul de intensificare a cooperării în cadrul Parteneriatului NATO – Ucraina și în domeniul învățământului militar.

Cei doi oficiali au decis continuarea dialogului politico-militar și identificarea de noi proiecte comune, în vederea consolidării relațiilor de cooperare în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât și în formatele regionale și în cadrul organizațiilor internaționale.

În ceea ce privește procesul de instruire în comun, cei doi oficiali au trecut în revistă concluziile exercițiului Sea Breeze 20, desfășurat în luna iulie, și au discutat despre exerciţiul „Blonde Avalanche”, care va avea loc în perioada 6 -11 septembrie în facilităţile de instruire ale Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” din Brăila. În context, ministrul apărării naționale a răspuns invitației omologului ucrainean de participare a militarilor români la exerciții care sunt programate în această toamnă în țara vecină.

0
HeartHeart
0
HahaHaha
0
LoveLove
0
WowWow
0
YayYay
0
SadSad
0
AngryAngry
Voted Thanks!

Irina Balan

Biografia Irina

Leave a Comment